Fatalul 200 – Mountain Bike în Defileul Jiului.


Fișa tehnică:

Data: 24 septembrie 2011 | Traseu: scurt – 30 km. | Categoria: 40+ | Nr. de concurs: 303 | Locul pe categorie: 7 din 10 | Timp: 03:07:02 ore.

Jurnal de cursă:

Cunoșteam zona și am crezut că este suficient. De pe site-ul competiției mai aflasem că diferența de nivel la traseul scurt (33 km.) este de doar 800 de metri, în condițiile în care la traseul lung (62 de km.) era de 2150 de metri. În plus, cu o săptămână înainte participasem la Prima Evadare (a se citi Marea Noroială), un adevărat test de voință pentru cei care și-au propus să încheie cursa în pofida vremii câinoase și pentru a onora organizarea impecabilă a concursului. Și în Defileu organizatorii stăpâneau situația (deși au fost la prima ediție), așa că la începutul cursei din Gorj eram optimist.

Optimist pentru că mă simțeam în formă, în plus în zonă nici vorbă de ploaie și noroi, apoi numărul de concurs 303 părea să mă inspire. Și a început… Marea Urcare! Nu m-am așteptat: au fost 8 kilomteri de urcare continuă, mai lină sau mai abruptă, dar neîntreruptă. Practic, aici s-a făcut departajarea: cine a rezistat celor 8 kilometri de urcuș, a cules roadele celor 12 kilometri de coborâș continuu care au urmat. Eu mi-am permis neinspirat să mă odihnesc (mers pe lângă biclă) la kilometrul… 7 și 800 de metri, adică mai aveam doar 200 (?!?) de metri de urcat, timp în care cei mai bine pregătiți m-au depășit irecuperabil. La kilometrul 20 a urmat o nouă porțiune de 3-4 km. de urcat, până am ajuns la punctul de alimentare. Aici eram dărâmat.

Cred că tehnic nu am abordat bine cursa – trebuia să anticipez că după un urcuș vine natural și un… coborâș 🙂 Abordarea greșită m-a pus pe gânduri în cele câteva minute petrecute la punctul de alimentare…  

Și a început COBORÂREA FINALĂ!!!!!!! Nu-mi ajung tastele laptopului și nici DEX-ul să descriu dificultatea ultimei porțiuni: pantă foarte abruptă, curbe deosebit de scurte, cu pietre bine încastrate în drumul forestier, dar și cu altele „la liber”, aduse de ploaie de pe versanți și numa` bune să-ți arunce roțile biclei în orice direcție… Am rezistat, însă cu 200 de metri înainte de finish (iarăși 200…) am cedat din nou: am apăsat prea tare frâna hidraulică, roata din spate a patinat nepermis, iar cea din față a fost aruncată din piatră în piatră, direcția devenind necontrolabilă… Fatal, am făcut pană și am căzut razant pe stânga, m-am julit, etc… Aveam cameră de rezervă, dar nu merita să depanez – vedeam linia de sosire printre copaci… Am trecut finish-ul pe lângă bicicletă.

Rezultale competiției le găsiți aici. A fost o cursă extraordinară, cu o organizare extraordinară, într-o zonă extraordinară. Rămâne ca noi, cei care concurăm, să fim la fel de extraordinari: pregătire, documentare, perseverență, voință…

Reclame

Un răspuns la „Fatalul 200 – Mountain Bike în Defileul Jiului.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: