Săptămâna Mobilității a trecut. Înapoi la mașini!


Săptămâna pe 2 roți 38/2011

Să nu credeți că parcările au fost sufocate săptămâna trecută de autoturismele părăsite de stăpâni, nici că trotuarele au fost înțesate de șoferii-pietoni și nici că străzile au fost blocate de avalanșa de biciclete.

Eu și bicicleta mea.

Nu, nicidecum! Nu acesta este sensul titlului ales de mine. Vreau doar să spun (și asta cu amărăciune) că, din nou, constat cu câtă ușurință (ca să nu zic altfel) se bifează la capitolul „realizate” astfel de acțiuni.

Ce nu s-a înțeles aproape deloc în această săptămână a mobilității este că trebuia să FACI ceva, nu doar să VORBEȘTI despre acel ceva. Pentru dezbateri este timp tot restul anului, acum mă așteaptam ca liderii de opinie în special și noi toți în general să folosim puterea exemplului personal.

Este inutil și chiar neproductiv, de exemplu, să susții în public sus și tare că bicicleta este un mijloc de transport alternativ ecologic, economic și sănătos, după care să pleci acasă cu mașina. Altul ar fi fost impactul dacă tu, oricine ai fi fost, lăsai vehiculul pe 4 roți în parcare, făceai mai multă mișcare pe jos sau cu bicicleta și ai fi participat TĂCUT la marșul organizat în orașul tău în ZIUA FĂRĂ MAȘINI!

București – Marșul bicicliștilor în Ziua Fără Mașini

Săptămâna Mobilității a trecut, așa că eu mă întorc la… bicicletă! Și pentru că mi-am propus resetarea săptămânală a ciclocomputerului, trag linia pentru perioada 19-26 septembrie: Bicicleta de oraș/crossway:  87 km., 6 ore și 8 minute.Bicicleta mountain bike: 124 km., 9 ore și 12 minute. Total săptămâna 38/2011: 211 km. parcurși în 15 ore și 20 de minute.Total săptămâna 37/2011182 km. parcurși în 12 ore și 47 de minute.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: