Prima Evadare 2010: prima mea competiție!


Îmi dorisem dintotdeauna să particip la un concurs de MTB sau de cross-country. Mergeam des și mult cu noua mea achiziție – un CUBE AIM de care eram îndrăgostit – și era momentul să trec de la plimbări la condiții de concurs. În plus, începusem campania de promovare a bicicletei ca mijloc alternativ de transport la Radio România Actualități și discutasem cu Daniel Sârdan despre Prima Evadare și despre cum se desfășoară o astfel de competiție. Atunci mi-am zis: de ce nu?

Număr de concurs 351.

Și iată-mă în acea dimineață mohorâtă de duminică, 9 mai 2010, la concurs! Nu prea eram echipat și nici nu mă informasem despre cum să te pregătești pentru o astfel de competiție. Dar nu conta: vroiam să-mi încerc forțele și eram încântat de condițiile de concurs – marcaje, poliţie, salvare, puncte de control şi de alimentare și cel mai important – foarte, foarte mulți cicliști!

L-am felicitat pe Daniel pentru organizare și pentru faptul că ne-a făcut să ne simţim în siguranţă pe parcursul concursului. Ce n-au putut organizatorii să anticipeze a fost ploaia şi combinaţia apei chiar şi în cantităţi reduse cu un teren argilos şi cleios. Dar să încep cu începutul…

Jurnal de cursă:

Ora 10:00 – tensiunea creşte înaintea startului, mai ales că organizatorii anunţă un record de participare în România la un astfel de eveniment – peste 1300 de bikeri. Şi de ce-a mi-a fost frică n-am scăpat: un start înghesuit, intrat direct pe poteci de pădure, cu şleauri pe care abia mergi în picioare, dar pe două roţi… M-am ţinut nesperat la verticală, foarte concentrat pe modul în care adaptez viteza la condiţiile de drum. Mi-a ieşit.

Ora 10:50 – După 10 km. de pădure, începe calvarul cu ploaia şi pământul cleios – intrăm pe un drum de ţară în camp deschis. Nu facem 20 de metri şi păţim ca în desenele animate în care personajul negativ toarnă adeziv pe jos: pedalăm din ce în ce mai greu până ne oprim brusc…. Noroiul depus pe cauciucuri ne blochează roţile, frânele, pinioanele, rupe lanţuri şi schimbătoare. Ne ofilim.

Ora 10:52 – curăţăm de 4 ori noroiul în 2 minute şi ne săturăm: bicicleta pe umăr vreo 2 km, unde ne aştepta asfaltul. Ne privim: în 2 minute arătam jalnic, plini de noroi.

Ora 11:15 –  Ajungem la asfalt şi ne dezumflăm iarăşi – după 100 de metri suntem ghidaţi la stânga pe un alt drum de ţară, e adevărat mai prietenos. Pământul tot se depune. Ce mă fac? Mă prind: merg doar pe iarbă şi nu pe urmele roţilor de maşini. Merge. Iarba udă îmi curăţă prin frecare noroiul cleios aşa că aleg cea mai înaltă verdeaţă de pe marginea drumului de ţară. Ma descurc din ce in ce mai bine si în sfarsit, iau avans.

Ora 12:45 – Aşa ajung la primul punct de popas, la km. 24 de traseu. Suntem zombie toţi. Poate de aceea organizatorii ne spun că ce-a fost mai greu a trecut… Pe cine păcălesc ei? N-a trecut greul, pentru că se instalează oboseala. M-am încălzit… şi îmi zic – nişte gheaţă, ceva? Da, ice!!! Black Ice! De la AC/DC, bineînţeles! Îmi pun căştile şi… să vezi viteză şi ritm!

Ora 13:45 – Km. 40, ultimul popas, după ce am mai curăţat de vreo 15 ori bicicleta de noroi (n-a fost iarbă înaltă peste tot…), îmi iau banana, napolitana, lâmâia, apa – le înghit rapid pe toate odată şi plec. Încă 15 km. până la finish.

Ora 13:46 – Mă doare burta. De ce le-oi fi înfulecat pe toate odată?!

Ora 13:46:01 – Nu contează. Doar n-o să mă opresc acum…

Ora 14:45 – Pedalez din inerție mai bine de o oră – nu văd nimic în jur, nu mai simt nimic… dar… ies în sfârșit din pădure și văd un punct de control! Ura, oameni! O fi Fata Morgana?! Nu, din fericire! Ultimul dâmb până la ei, forțez dar… îngheț pe vârf și cad imperturbabil spre dreapta, fără să reacționez, doar zicându-mi „până aici  mi-a fost”… Păcat, mai erau 2 kilometri până la finish…

Ora 14:47 – „Haideți, domnu`, se poate?! Mai aveí un pic!” – îmi zice o domnișoară-organizator. Mă trezesc brusc și plec în trombă!

Ora 14:59 – Ajung la finish: este cea mai frumoasă și drăguță linie de sosire pe care am văzut-o în viața mea! Am pedalat 55 de kilometri în 5 ore!

În loc de concluzie: primul ciclist ajunsese pe-acolo aproape de ora 13:00…. adica cu vreo doua ore înaintea mea. A fost un concurs, dar invingatori suntem toti cei care am participat si am trecut linia de sosire.

Am și filmat la Prima Evadare 2010, așa că postez și aceste imagini video.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: