Comana Bike Fest: o cursă pe placul meu!


Fișa tehnică:

Data: 24 septembrie 2011 | Traseu: Bujorilor – 20 km. | Categoria: Seniori (40+) | Număr de concurs: 328 | Locul pe categorie: 7 din 28 | Timp: 01:07:38 ore.

Numar de concurs 328.
Jurnal de cursă:
Întotdeauna m-am simțit bine la Comana. Îmi place locul și mai ales traseul de concurs, foarte prietenos, dar destul de tehnic pe unele porțiuni, cu poteci înguste și drumuri prin pădure și fără urcări și coborâri abrupte.
Și mai am un motiv pentru care m-am atașat de Comana: am obținut până acum de două ori locul 4 la categoria mea – cele mai bune performanțe ale ciclistului din mine! Din păcate, la competiția din această toamnă am obținut ceva mai puțin – locul 7 – dar a fost și concurența mai mare față de toamna 2010 și primăvara 2011.
La o astfel de cursă, foarte important a fost startul, mai exact sprintul din primii kilometri, pe un drum cu mult praf. Ca și în alte competiții, aici s-a făcut departajarea, pentru că ulterior era foarte greu să mai recuperezi.
În ce mă privește, am venit la Comana cu cauciucurile nepotrivite – Maxxis Advantage 2.6 x 2.4 – concepute pentru un agressive cross-country, echipare care nu m-a ajutat deloc la sprinturile de la început și de la finish.
La sosire: un muncit loc 7 din 28.
Cam asta a fost la Comana: un traseu pe placul meu și o zi reușită  de toamnă petrecută în aer liber. Voi reveni cât de curând aici, pentru antrenament, dar și pentru fotografii – zona este superbă!
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: